dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "sezon estival"

Amenzi de 11 milioane de lei și aproape 500 de hoteluri și restaurante sancționate sunt doar câteva dintre cifrele cu care s-a încheiat sezonul estival din acest an. Patronii din domeniul ospitalității de pe litoral se plâng că multe probleme au fost cauzate de lipsa de comunicare cu instituțiile statului, care s-au grăbit apoi să-i controleze. Oficialii de pe litoral le promit ajutor patronilor ca să ridice povara controalelor.

Au fost cu 20% mai puțini turiști spre deosebire de anul 2019, un an de referință pentru stațiunile de pe litoralul românesc. O arată cifrele înregistrate la final de sezon de către operatorii economici. Mamaia a fost cea mai afectată, iar motivele decăderii acesteia au fost multe, susțin reprezentanții în turism care își doresc să reușească să pună în practică noi strategii de dezvoltare. De cealaltă parte, se pare că stațiunile din sudul litoralului au detronat anul acesta stațiunea Mamaia.

Sezonul estival din acest an se apropie de final. Mărturie stau numărul tot mai mic de turiști dar și faptul că mulți agenți economici încep să își închidă afacerile. Dacă hotelurile mai rămân deschise o perioadă, multe dintre terasele de pe faleza din stațiunea Mamaia au fost deja închise. De asemenea, nici pe plajă nu mai sunt atât de multe zone cu șezlonguri.

Vara care tocmai s-a încheiat a fost una atipică pentru cei mai mulți hotelieri de pe litoralul românesc. Sezonul estival a fost destul de complicat, marcat de provocări generate de războiul din Ucraina și inflație galopantă. Scumpirile în lanț ale produselor și serviciilor au dus la scăderea apetitului românilor pentru vacanțe, excursii și concedii iar asta se traduce printr-o scădere cu 20% a încasărilor față de 2019, anul cel mai bun pe litoral.

Veşti bune pentru cei care n-au ajuns încă la mare. Prețurile de pe litoralul românesc vor începe să scadă în perioada imediat următoare. Tarifele vor fi astfel reduse cu până la 70%. În doar câteva zile va începe și programul „Litoralul pentru Toți”. Mulți hotelieri au furat startul așa că au ieftin deja cazarea. De pildă, dacă până acum pentru o noapte la un hotel de trei stele plăteați 300 de lei, acum aceasta va costa 80 de lei.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233